Partenerii locali în proiecte de Consolidare a Capacității, în ședință cu reprezentantul EACEA

Reprezentanții universităților din Republica Moldova, implicate în proiectele de Consolidare a Capacităților, selecția 2015, au participat vineri, 16 octombrie, la Oficiul Național Erasmus+, la o ședință de informare cu France Dantin, manager de proiecte la Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizul și Cultură (EACEA), cu sediul la Bruxelles. Întâlnirea a avut loc la sediul NEO din Chișinău.

Evenimentul a adunat la masa discuțiilor participanți de la majoritatea partenerilor locali în proiecte: Academia de Studii Economice, Universitatea Tehnică, Academia de Administrare Publică, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și Institutul de Instruire Continuă.

Pe parcursul celor două ore și jumătate, participanții la eveniment au făcut schimb de idei și experiență, au fost informați care sunt etapele implementării proiectelor, regulile de administrare financiară a unui proiect de asemenea amploare, detalii tehnice, dar și alte informații utile cu privire la implementarea proiectelor de Consolidare a Capacităților.

În acest an trei proiecte de Consolidare a Capacităților cu implicarea instituțiilor de învățământ superior din Moldova au primit aprobare pentru finanțare. Două proiecte sunt naționale și unul regional. Toate vor fi implementate pe parcursul următorilor 3 ani. Bugetul total al proiectelor selectate în Acțiunea cheie 2, în care sunt implicate și instituții din Republica Moldova, este de peste 3 milioane de Euro.

 

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...