Rezultatele Acțiunii Cheie 1 - Mobilitatea Internațională de Credite 2016

Anul acesta au fost selectate 36 de proiecte de mobilitate cu implicare universităților din Republica Moldova. Acestea vor oferi în total 499 de mobilități începînd cu anul academic 2016-2017.

Astfel, studenții și profesorii din Moldova vor beneficia de 330 de mobilități la 36 de universități din cadrul Uniunii Europene. Din aceste 330 de mobilități disponibile, 181 de burse vor fi acordate studenților și 149 cadrelor didactice. Totodată, 22 de universități de la noi vor găzdui, la rîndul lor, 169 de studenți și profesori din Uniunea Europeană, mai exact – 61 de studenți și 108 de profesori universitari.

Proiectele de Mobilitate de Credite prevăd burse de studii pentru studenți și finanțare pentru cadrele didactice interesate de activități de formare/predare sau vizite de studiu. Mobilitatea în sine reprezintă o activitate de studiu sau formare, de cel puțin 3 luni și cel mult 12 luni, efectuată de un student sau un cadru didactic într-o instituție dintr-o țară diferită de cea de origine a beneficiarului. 

Lista provizorie a parteneriatelor stabilite între instituțiile de învățămînt superior din Republica Moldova și cele din Țările de Program poate fi accesată aici. Ținem să menționăm că aceasta este o listă provizorie a parteneriatelor de mobilitate, dosarele cărora au fost acceptate pentru finanțare. Este posibil ca unele dintre aceste parteneriate să nu funcționeze pe parcursul proiectului. Prin urmare lista finală va fi furnizată în timpul implementării proiectelor, atunci cînd universitățile vor începe să raporteze activitățile proiectelor.

Dacă sunteți curioși cum arată rezultatele selecției a proiectelor de mobilitate internațională pentru Republica Moldova comparativ cu alte țări din Parteneriatul Estic accesați aceste grafice.

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...