Noutățile apelului de proiecte 2018, prezentate în cadrul unui seminar informativ la Chișinău

Oficiul Național Erasmus+ (NEO) continuă campania Information Day cu o serie de evenimente dedicate staff-ului universitar, în cadrul cărora sunt prezentate oportunitățile programului Erasmus+ și noutățile apelului de proiecte pentru 2018.

Campania reprezintă, anual, locul de întâlnire între Programul Erasmus+ și cei care doresc să transforme învățământul superior din țara noastră prin proiecte internaționale.

Internaționalizarea, modernizarea și dezvoltarea sustenabilă a învățământului superior este ceea ce promovează Programul UE pentru educație, formare, tineret și sport de 30 de ani, în toată lumea.

Seminarul desfășurat joi, 26 octombrie, la Universitatea de Stat din Moldova, a venit cu o abordare interactivă, unde cei prezenți nu doar s-au familiarizat cu noutățile programului, dar și au împărtășit experiența lor de a crea parteneriate și a gestiona mobilități academice (studiu, predare, formare, etc.).

Relevanța tematicii, calitatea conținutului, echipa de proiect sunt printre principalele aspecte de care urmează să se țină cont la scrierea unei propuneri de proiect Erasmus+, a menționat coordonatoarea Oficiului Național Erasmus+ Claudia Melinte.

În același timp, la scrierea viitoarelor proiecte Erasmus+ urmează a fi luate în considerare noile priorități naționale și regionale: Dezvoltare curriculară, Îmbunătățirea managementului și funcționării instituțiilor de învățământ superior și dezvoltarea sectorului de învățământ superior la nivelul întregii societăți, prezentate în cadrul evenimentului de către șefa direcției Învățământ Superior din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Nadejda Velișco.

De asemenea, pentru identificarea partenerilor relevanți pentru proiectele de mobilitate în învățământul superior au fost recomandate, în cadrul unui workshop, susținut de către reprezentantele Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) din România, Nicoleta Popa și Simona Alexianu, traducerea programului de studii pe site-urile universităților, valorificarea mobilităților staff-ului universitar în scopul constituirii noilor parteneriate, participarea la conferințe, seminare, expoziții internaționale din domeniul educației ș.a.

Evenimente similare vor fi organizate, pe parcursul lunii noiembrie, la universitățile din Bălți, Cahul și Comrat.

Potrivit rezultatelor selecției 2017, Republica Moldova va beneficia de 506 de mobilități pentru studenți și profesori, patru proiecte de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior și un proiect Jean Monnet.

 „Information Day” este o campanie anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova care are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și staff-ului universitar din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență.

Video de la eveniment, aici.

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...