Oficiul Național
Erasmus+ în Moldova
Invitație la evenimentul de diseminare a impactului proiectelor TEMPUS în Moldova
Oficiul Național Erasmus+ în Moldova organizează seminarul național “Evaluarea impactului proiectelor Tempus implementate în Moldova asupra sistemului național de învățământ superior”. Evenimentul va avea loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” pe 24 mai, începând cu ora 14:00.
În cadrul seminarului reprezentanți ai celor mai active instituții de învățământ din Republica Moldova în Tempus vor împărtăși experiența acumulată în proiectele finanțate de Uniunea Europeană. Ei vor aduce exemple de bune practici și vor vorbi despre provocările lansate de Program.
Programul Tempus a reprezentat principalul instrument de asistență al Uniunii Europene pentru sprijinirea procesului de reformă la nivelul învățământului superior în țările din afara UE.
Începând cu 1994, când Republica Moldova a aderat la Program, peste 20 de instituții de învățământ superior din țară au beneficiat de proiecte ce au avut drept scop modernizarea învățământului superior - reforma curriculară, dezvoltarea guvernanței universitare, consolidarea capacităților mediului universitar.
Cei interesați să participe la eveniment sunt rugați să confirme prezența până vineri, 20 mai la numărul de telefon 0-22-88-16-30 sau la adresa de e-mail cristina.gherman@erasmusplus.md.










