Atenție Concurs: Erasmus+ Alumni Crossroads!

În contextul celebrării Zilei Europei și a 25 de ani de implementare a programului Erasmus în Republica Moldova te invităm să îți faci povestea de mobilitate Erasmus+ cunoscută!

Ești student și te afli sau ai fost în mobilitate internațională Erasmus+?

Ești profesor și te afli sau ai fost în mobilitate internațională Erasmus+?

Dacă răspunsul e DA, participă la concursul nostru!

Creează un film de scurtă durată (60-90 secunde) despre mobilitatea ta Erasmus+ și transmite-l la erasmusplus@erasmusplus.md.

Noi vom încărca videoul pe pagina de concurs, iar tu va trebui să-ți inviți colegii și prietenii să aprecieze creația ta.

Cele mai bune 5 (cinci) filme (care vor aduna cel mai mare număr de like-uri) vor fi premiate!

Concursul se desfășoară în perioada 9 aprilie- 23 mai 2019!

Condițiile de participare sunt disponibile în regulamentul concursului!

 

Regulament

# Concursul este dedicat participanților în Mobilitate Internațională de Credite Erasmus+ (ICM, International Credit Mobility).

# Pot participa atât studenții cât și profesorii universitari care au beneficiat sau beneficiază la moment de mobilități Erasmus+ de studii/stagii/predare/training.

# Sunt acceptate filme cu durata 60-90 de secunde.

# Filmul poate fi în limbile română sau engleză.

# Videoul trebuie să includă numele, prenumele, țara în care a fost efectuată mobilitatea, precum și durata mobilității.

# Puteți folosi fotografii în materialul video, dar să nu depășească jumătate din durata filmului.

# Nu folosiți muzică sau orice alt material ce încălcă drepturi de autor, drepturi conexe sau care reprezintă proprietatea intelectuală a altcuiva.

# Transmiteți videoul la erasmusplus@erasmusplusm.md, indicând titlul mesajului: Concurs:  Erasmus+ Alumni Crossroads.

# În mesajul transmis veți include datele de contact (nume, prenume, adresa, telefon, universitatea).

# Oficiul Național Erasmus+ va încărca videoul pe pagina de Facebook dedicată acestui eveniment, utilizând #ErasmusPlusAlumniCrossroads și indicând datele recepționate despre autorul filmului (nume, prenume, universitatea, țara de mobilitate).

# Câștigătorii vor fi desemnați în baza numărului de like-uri obținut, până la încheierea concursului.

# Numele câștigătorilor va fi anunțat și premiile vor fi înmânate în cadrul unui eveniment special „Erasmus+ Alumni Crossroads”, dedicat absolvenților Erasmus+, organizat de către Oficiul Național Erasmus+, pe 23 mai 2019, ora 13.00.

# Participanții la concurs, prin transmiterea conținutului video, sunt de acord cu termenii și condițiile prezentului concurs și transferă drepturile de autor către Oficiul Național Erasmus+ în scopul difuzării videoclipului pentru promovarea programului Erasmus+.

# Oficiul Național Erasmus+ își rezervă dreptul de nu încărca pe pagina de concurs videoclipurile care nu vor întruni criteriile calitative corespunzătoare.

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...