A fost dat startul Erasmus+ Information day, ediția 2018

Oficiul Național Erasmus+ a lansat miercuri, 19 septembrie 2018, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, campania națională „Information day”, ediția 2018, cu un eveniment „Și eu sunt Erasmus+”, dedicat studenților din Chișinău.

Conferința a reunit studenți interesați de lărgirea orizonturilor de cunoaștere, care își doresc să beneficieze de oportunitățile de studii, stagii de practică și activități dedicate tinerilor, susținute de programul Uniunii Europene Erasmus+, dar și Alumni care au împărtășit experiențele de mobilitate Erasmus+ în diferite țări europene.

Reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova au subliniat rolul Erasmus+ în internaționalizarea sistemului de învățământ național, modernizarea practicilor de studiu și predare, dar și în educarea unei generații multicultural dezvoltate, cu abilități și cunoștințe înalt apreciate pe piața muncii.

Oficiul Național Erasmus+ a oferit informații practice privind oportunitățile pe care studenții din Republica Moldova le pot accesa în cadrul Erasmus+, Mobilitățile Internaționale de Credite (ICM) și Programele de Masterat Comune Erasmus Mundus (EMJMD).

De asemenea, reprezentanții Erasmus+ Youth Info Centru în Moldova au prezentat oportunitățile pe dimensiunea Tineret (conferințe, programe de voluntariat, politici, etc.).

Evenimentul din Chișinău va fi urmat de întâlniri cu studenții de la universitățile din Comrat (25 septembrie), Cahul (27 septembrie) și Bălți (16 octombrie), dar și cu staff-ul universitar din Chișinău și regiuni. Pentru detalii privind sesiunile de informare ulterioare, recomandăm să urmăriți site-ul nostru oficial www.erasmusplus.md, și pagina noastră de Facebook.

Campania anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova, are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și staff-ului universitar din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență pentru studenți și cadre didactice.

 

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...