Information Day Erasmus+ la Bălți: Sfaturi practice pentru tinerii interesați de studii europene

Oficiul Național Erasmus+ în Moldova a organizat joi, 5 octombrie, o sesiune de informare pentru studenții de la Universitatea se Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).

Întâlnirea a avut loc în contextul campaniei „Information Day” care are drept scop promovarea programului Erasmus+ și a oportunităților oferite de acesta tinerilor din Republica Moldova.

Studenții au fost familiarizați cu activitatea Oficiului Național Erasmus+, posibilitățile de studii de scurtă durată în universități europene și cele de lungă durată – Programele Comune de Masterat și Doctorat.

De asemenea, studenții USARB care au beneficiat de mobilități în țările de Program Erasmus+ au împărtășit colegilor lor experiența de studiu dar și schimbul intercultural de care au avut parte în universitățile din Norvegia sau România, alături de studenți Erasmus+ din alte țări.

Participanților le-au fost prezentate ofertele de bursă disponibile la USARB pentru toate ciclurile de studii în semestrul II al anului de studii 2017-2018 și oferite sfaturi practice despre participarea la program.

Un aspect nou în cadrul campaniei din acest an l-a constituit prezentarea de către Erasmus+ Youth - Info Centru in Moldova a oportunități puse la dispoziția tinerilor activi pe dimensiunea de tineret, precum evenimentele de formare, conferințele, voluntariatul, etc.

Pe data de 18 octombrie, Oficiul Național Erasmus+ va organiza un eveniment similar la universitățile din Cahul și Comrat.

 „Information Day” este o campanie anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova care are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și tinerilor din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență pentru studenții din Republica Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...