Apelul suplimentar pentru Mobilitate, lansat OFICIAL!

Apelul suplimentar pentru Mobilitate de Credite a fost lansat oficial! Astfel, începând cu 12 iunie, universitățile din Moldova care au stabilit deja parteneriate pentru proiecte de mobilitate cu instituții de învățământ superior din Țări de Program își pot depune proiectele, prin intermediul acestora. 

Oficiul Naţional Erasmus+ recomandă tuturor instituțiilor de învățământ superior din Moldova să ofere posibilități de mobilitate studenților și cadrelor didactice. Pentru aceasta trebuie să fie încheiate parteneriate cu instituţii de învăţământ superior din Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Franța, Olanda, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda, Malta, Slovenia, Spania și Macedonia. Agențiile Erasmus+ din aceste Țări de Program au fonduri neconsumate din primul Apel (încheiat la 4 martie 2015) pentru proiecte de mobilitate cu țările din Parteneriatul Estic.

Atenție! În cadrul proiectelor de Mobilitate de Credite universitățile din Moldova vor avea calitate de parteneri. Propunerile de proiecte pot fi lansate doar de către universitățile din Țările de Program!

Durata maximă a proiectelor va fi de 16 luni (1 februarie 2016 - 31 mai 2017). Termenul limită pentru depunere este 24 septembrie 2015

Vă îndemnăm să profitați din plin de această şansă și să oferiți studenților și cadrelor didactice din instituția DVS cât mai multe posibilități de mobilitate academică!

Other news

Oficiul Național Erasmus+ a organizat miercuri, 27 noiembrie 2019, un seminar național de informare Erasmus+ pentru staff-ul academic. Evenimentul a reunit circa 120 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din toată țara. Pe durata...
Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...